Copyright 2009-All Rights Reserved

 

 

~ JURAMANTUL LUI HIPOCRATE ~

 

 

 

"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care ii iau ca martori, că voi indeplini acest jurămant şi poruncile lui, pe cat mă ajută forţele şi raţiunea:

- Să respect pe cel care m-a invăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să impart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i invăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

- Să transmit mai departe invăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

- Atat cat mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

- Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat in această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

- Sacră şi curată imi voi păstra arta şi imi voi conduce viaţa.

- Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

- In orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

- Orice voi vedea sau voi auzi in timpul unui tratament voi păstra in secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

- Dacă voi respecta acest jurămant şi nu il voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă il voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."

 

 

HomeDespre noi Comitete permanenteDepartamente InvatamantContact

 

 

 

 

 

"Munca fiecarui om este portretul sau!"Samuel Butler